Omul care a stat în umbra succesului european reușit de Steaua în urmă cu 25 de ani, Valentin Ceaușescu, când „roș-albaștrii” au cucerit Cupa Campionilor Europeni, a dezvăluit detalii despre perioada petrecută lângă formația din Ghencea.
„Fiica mea mă întreabă mereu ce am făcut pentru Steaua. Îmi spune: Duckadam a fost portar, Hagi a fost mijlocaș, tu ce ai făcut? Nu știu ce am făcut bun pentru Steaua. Cred că am contribuit la moralul echipei. Am văzut multe meciuri din străinătate și mi-am dat seama că diferența de valoare față de echipele de top din Europa nu este atât de mare. Am reușit să îi fac pe jucători să aibă mai multă încredere în ei și în faptul că pot reuși să facă lucruri importante în fotbal”, a spus Valentin Ceaușescu pentru TVR.
Interviul integral cu Valentin Ceaușescu, dar și cu ceilalți protagoniști ai finalei de la Sevilla, unde Steaua a învins Barcelona la penalty-uri și a cucerit primul trofeu continental al fotbalului românesc, poate fi azi, de la ora 17.10, pe postul TVR 1, informează Evz.
Emisiunea de o oră și jumătate se numește „A fost odată ca niciodată!” și prezintă dezvăluiri făcute de Ion Alecsandrescu, despre formarea marii echipe a Stelei, dar și imagini și interviuri cu jucătorii „roș-albaștrii” care au cucerit Cupa Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER